ușile se trântesc aerul e livrat în cuburi plămânilor străini
se sfâșie cu burta plină ultimele jaluzele amețitor de verticale
se țipă la becurile sparte de pe trotuare și la câinii vagabonzi
gata acum e într-adevăr noapte
Naida se întoarce de la fereastră e îngrozitor de zgâriată degeaba călătoria degeaba ecoul din venele proeminente
ar trebui să se dea o lege dar una adevărată simțită chiar de Ahile în călcâiul lui neșters și muritor:
să nu se mai plimbe onorații cetățeni cu mâinile în buzunare de colo colo în camera lor de câteva sentimente pătrate sânge vechi și priviri amorțite
să-și sape o scorbură în peretele nevăruit să intre acolo să întârzie nouăsprezece luni încheiate
și apoi să se nască muți surzi orbi fără oase zgârciuri celule împachetate
doar cu o inimă la vedere cu mâini și picioare atașate și ochi mari de pisică speriată
o inimă pe care nu să nu o poată căra în piept mare plină de bătăi regulate politicoase și solidare
așezată cu grijă într-o cutie de pantofi cutia înfofolită cu ambalajul ultimelor ciocolate
mâncate de omul din fața primăriei care face greva foamei
de azi