Sînt singur
așa cum am fost mereu,
mă chinuie gîndul
că am pierdut ceva drag
și-aud un glas șoptindu-mi:
- Te-am căutat mereu,
mereu tu ai rămas departe
și de-ți băteam în poartă
tu mă alungai,
și de-ți veneam în vis
săreai speriat
și îmi strigai: fugi!
Eu tristă mă îndepărtam,
plîngeai apoi,
căci mă iubeai...

O, dulce copilărie,
de ce nu-mi mai poți reveni?