Acolo unde ne opriserăm noi să vorbim
era o pompă de apă albastră
îmi povesteai despre visele tale,era mereu un castel acolo
iar tu salvai niște copii
tu mereu salvezi pe cîte cineva
pentru că toți merităm asta.
Oamenii treceau pe lîngă noi și se opreau
să bea apă cu exactitate, păreau că semnează condica
pompa de apă albastră era un drastic director de conștiințe
vorbeam și tremuram de frig în seara ca un mamut din alaska
ne pregăteam să evităm sfîrșitul conversației, cuvintele se cîrlionțau în părul tău
lung și negru, se stingeau pe fața ta serioasă, acoperită de vise ciudate
în care plonjam și eu sperîndu-mi salvarea, tăcerea, aureola și soarta organică.
e greu să te pot acum atinge, ca atunci
cu greu îmi inchipui că te-aș putea vreodată cunoaște
mă întind în pat și pompa albastră de apă înfiptă în axis
se apropie de mine, mă aplec să beau, semnînd condica precum orice alt trecător
ce ar fi vrut să te cunoască fără să stie de ce.
Nu mi-e dor de tine
Sunt calm și te aștept