Sub soarele dulceag de toamnă,
M-ascund sub bolta mea de vie
Si-acolo simt profund ce-nseamna
Să cazi într-o melancolie.

Gândesc la tot ce am făcut
În anii tinereții,
la cât de repede-a trecut
Vâltoarea dulce-a vietii.

Mi-a mai rămas puțin din ea
Și câtă e,e sumbră.
Si goală-i acum viața mea
Și moartea stă în umbră.

Și îmi doresc destul de mult
Cu mine-un om să fie,
A cărui gânduri să le-ascult
Pe-a mele să le știe.

Să-i pun pe umăr capul greu
De frământări si de durere
Sa ii pot spune păsul meu
Iar el s-asculte cu plăcere.

Cu-n gest și cu o vorbă bună,
Sumbrele gânduri să-mi alunge.
Și-o caldă strângere de mână
Atâta mi-ar ajunge.

Dar nu-i...Și-atunci, gândesc și eu
Că poate cer prea mult.
Și poate-asa vrea Dumnezeu
Doar gândul să-mi ascult.

Privesc cu ochii-nlăcrimați
La poarta ce-i închisă,
Și-apoi gândesc la cei plecați,
La calea lor întinsă.

Și apoi dorul mă cuprinde
Și plâng încetișor
Și știu că poarta s-o deschide
Doar lor când le-o fi dor.