În salon vechi de spital
printre paturi dezaxate
zace un plictis banal
de căscaturi desființate.

Prin geam curge o lumină
suferind de ipohondrie
care intră-n carantină
la cură de autoironie.

Umbra maniaco-depresivă
din urâtul pavilion
se-oglindește clandestină
într-o baltă de petrol.

Albul trist de pe tavan
colțul de radiografie
cioburi moarte de pahar
lâncezesc în nebunie.

Pijamalele dungate rătăcesc
în prelungul șir indian.
Solemn, copilăresc
lung cortegiu funerar.

Un bărbat cu barba sură
își prescrie-o insomnie
în bolnavul clar de lună
ascunzându-și o fobie.

Jos pe lângă eprubete
ruginește-un greu cântar
în praf de medicamente
cu mirosul lor vital.

Iar bătrânele asistente
rezemate de pereți
cu priviri intransigente
îi înțeapă pe pacienți.

Pe la ușile crăpate, de din gurile căscate
bate un curent fatal
ce târșește mai departe
sforăitul milenar.