Mama trudea ca-ntr-o poezie celestă
sfărâmând bulgări din miez de grâu
înaintea zorilor

ochii-i de azurit
luciau în flacăra vreascurilor puse pe bocet
între cărămizi

în dreptul fiecăruia apoi
la masa rotundă pâinea
cu aburul rupt
sprijinea foamea și cerul.
/
/

Tata a coborat cu
țipăt cu tot
în adâncuri

nu stiu ce a fost cu el
atunci când a incercat
altfel crucea

eu o impodobisem cu rămurele de brad si garoafe carmin
pentru ca lacrimile secaseră deja

tata nu știe ce greu văd poarta
prin fum de tămâie
cand mama colindă să-l caute
cu picioarele ei acum un pic oblice
ștergându-si lacrima din ochii de azurit
cu o broboadă neagra.