Cât de măreț e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalț pe munții de bazalt
și-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt!

Ce împărat își duce-oștirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea,
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
și tremura…

La tronul alb se strâng sfielnic
voivozi de foc din Empireu,
și heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Și-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!

Și cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aștern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Și-n fața slavei sclipitoare
în ceasul lumii cel mai greu,
acei ce-au dat pe sfinți la fiare
vedea-vor Forța Creatoare,
eu voi șopti cu adorare:
“E Tatăl meu…”