A adormit orașul ca un prunc...
Ochii lor albi și i-au închis clădirile
Bag mâna-n întuneric, îl rup și îl arunc
Spre cer, să i se zdruncine zidirile...

Să slăbească, dintr-odată, puterile
ÃŽn care toate beznele lumii se-ascund...
E noapte și iarăși mă strigă tăcerile
Și eu tot cu glasul tăcerii răspund...

E noapte și albe mai sunt numai pietrele
Roase de veacurile ce-au trecut peste ele...
Stihiile nopții își caută vetrele
Și nu și le găsesc decât în stele...