de ce nu ninge
să se lase peste suflet zăpada ca o cărămidă
să îmi ascundă tălpile reci și gândurile împrăștiate pe asfalt
cu creier cu tot
duduie prostia în mine și e atât de frig c-o să rămân aici
să nu vezi ploaia care se prelinge pe umerii mei
prea puțin păgână

ieși din cutia asta atât de strâmtă
și strâmbă
asfaltul ăsta-i casa mea, mama mea și tatăl meu
în curând îmi va ține loc și de plăcere
cand mă voi fi obișnuit să rabd indiferența
cel puțin el se abține să mă mintă
niciodată nu mă ține în brațe
niciodată nu urlă la mine
și-apoi își cere scuze

să ningă,
zăpada are unghiile mai mici decât ploaia
și e mai caldă
ea o să mă salveze de singurătate și-mi va umple creierul de sărbătoare
îmi vor lumina ochii de la bradul împodobit din frunte
și n-o să mai duc niciodată lipsa unui bec sau a unei idei
hai, fugi din cutia asta strâmbă
ea te așteaptă undeva la capătul unui vis frumos
unde eu nu plâng, ci te alung liniștită

să ningă, da, să ningă
și eu să mă aștern pe asfalt ca un covor cald
și nealunecos
sub roțile camioanelor