Convoi de vorbe moarte
ne însoțeau prin parcul solitar.
Scheletele vechilor iubiri,
dansau printre copacii goi,
în ritmul funebru al cântecului tău!
Filmul iubirii noastre rula ,
în mintea mea neîncetat:înainte, înapoi,
nu înÈ›elegeam unde am greşit ?
Prăpastia creştea între noi!
Căutam printre amintiri, ceva,
dar n-am găsit nimic!
Am deschis cutia cu vise,
dar visele speriate au zburat!
Prăpastia creştea ,creştea,creştea...
Cerul a început să plângă,
vântul m-a cuprins in brațe
şoptind incet ,încet,
---Nu plânge, draga mea,
ştii, a murit iubirea ,
iubirea ta!