Ninge…e un fel de smerenie între pleoapele tale
Se scutură anul...tristețe și vină mă dor tot mai tare
Fug clipe păgâne
În ochi e trecutul
Se cerne suspinul cu necunoscutul.
Și plânge iar cerul
Și-n inimi e dorul
Privesc peste urme
Ai tras iar zăvorul
Ninge…e un fel de abis
În marea din suflet
Ai venit și-ai închis
Între sipete moarte
Ce-ai văzut, ce-ai simțit și știai
Că-i departe.
Calci în picioare și uiți să te ștergi
E noroi nu-i zăpadă
Nu mai poți să încerci
Nu te uiți peste timp
Și orgoliul strivește
Nu privi înapoi
Căci iubirea orbește
Nu mă știi, dar mă vrei
Nu mă cauți, dar simți
Că atunci când zăpada de va scote din minți
Când troiene prea pure
Îngropa-vor sub tine
Tot ce-i simplu și pur
Va porni de la mine
Se oprește la ușa simțirii lumești
Și tu uiți să te scuturi și uiți să privești
Ai uitat ce-i uman, nu mai spun ce-i ceresc
Ninge…e ceva animalic între pleoapele tale
Se-așterne zăpada alene și doare…