te-am îmbrăcat broscuța mea în lac mătase și în cer
în fiecare primăvară erai vedetă-n cartier
în ochii tăi – doi nuferi palizi – mureau bărbații de tânjire
atâția alți necunoscuți scriau poeme de iubire
veneau din țări necunoscute străini avuți mâna să-ți ceară
și-n limbi mereu neînțelese se spânzurau la bloc de bară
s-a scris și carte nu mă-nșel ba s-a turnat cumva și film
pădurea spânzuraților îmi pare cu dumnezeu în rol de mim
ne-am luat și-un câine mai târziu pe oscar – rău și fără stare –
când te vedea umplea covorul de alte cele și de bale
dar asta n-a ieșit desigur a fost tăiată la montare
ca două diplome drept premiu din clasele elementare

și câte-ar fi de povestit… eu însă nu te mai sărut
să te transformi din nou în visul pe care nu l-am mai avut
mă sorb încet ca un pahar și tu orăcăi în acvariu
că-n lemnul vieții se aude cum roade versuri sfântul cariu