E ziua atât de vârâtă într-un clopot ce bate
pașii fără reintoarcere pe linia vieții
că-mi simt trupul prea strâmt
pentru iertare

casa de piatră va trosni pe rădăcina răsăriteană curând
visele mele atârnate în calea vulturilor țipă

cine să-și asume căderea inelului blestemat în uitare
și tremurul rozei din palma întinsă ?