La destulă descompunere distanță
astrele se roteau altfel.
Trecând peste vremea când omul sfințea locul,
eu, oama care nu-și găsește locul,
mă gândesc ce simplu ar fi
să-mi iau nimbul, jucăriile, aripile
și să plec.
Dac-am fi fost în vremea de odinioară,
flacăra de lângă mine ar fi tremurat
la pasul tău, apropiindu-se.
Așa, eu cum să te mai simt venind?
Astăzi e pe cale să se transforme în ieri
iar eu irizez dezastruos zarea
cu electroșocuri aplicate unui cadavru.
Nu cred că dacă ai veni te-aș simți venind.
Dar dacă flacăra tremurătoare ar mai fi
și te-aș simți venind...
Chiar dacă, adăugă placid Descompunerea,
ronțăind de zor rămășițele anului.

31 dec 2008.