De ceasuri multe, în pahare, trei picături mai sunt.
Coniacu-a dat la fiecare, un foc ce arde-ntruna.
Doamna privește consternată și fără vreun cuvânt;
Se uită la cel ce-i arată: când dragostea, când luna...

Acel barbat din fața ei era odată oarecine!
Și-acum, peste atâția ani, de el s-andrăgostit!
Îi-e sufletul robit; de dor și de suspine
Și nici că poate să-nțeleagă fără de el cum de-a trăit!

El, un holtei cu legământ, acuma pare încurcat!
Această doamnă rafinată, inima-i pune în capcană!
Nu știe: se lasă iubit sau de iubire e furat!,
Ori băutura din pahar...îi face inima vicleană?

Băutura era cea care-i făcea viața nirvană!
Curtezan, l-a făcut doamna cea delicată și suavă.
Ea, ce părea că vrea să fie doar o distinsă amazoană,
Căzuse-acum într-o capcană ce-i făcea inima bolnavă.

...Cei doi ...caută răspuns, la singura-ntrebare:
De ce pe lume câteodată, iubirea...prea târziu sosește!
Și de-i târzie n-ar fi greu, dar n-are pic de îndurare,
Căci într-un suflet pedepsit, fără de milă ea lovește.

Stau picăturile-n pahare... și luna le păzește!
Cei doi privesc neputincioși și-ar vrea să înțeleagă:
De ce iubirea ce-a venit nu îi călăuzește?,
De ce să aibă două drumuri:...când unul vor să–aleagă?!