când văd femeia tânără în negru
cu șal și sacoșă de plastic
care jelește lipită de zid
și se scurge asemenea unui bulgăre de zăpadă
azvârlit din haos

orașul îmi pare un animal muribund
surd la claxoanele disperării

nu mai plânge
am îngropat doi bărbați un soț și un fiu
o alină femeia bătrână

se aprind deodată sub cer toate semnele fugii
un om desenează în aer sau aruncă o piatră
totuna vitrina cu aplauze e o mână de cioburi
ești doar un poet depășit pe turnantă
împletite amurguri biciuie cu sete

nu te mai numeri printre cei tari în gură
ca armăsarii ciordiți care mușcă zăbala
la primul click încolțești din apă
la al doilea rodești din pământ

o cât de repede timpul
acest cititor de bare pe frunte
își întrerupe țiuitul

dezbrăcat de armură scanat indecent
rămâi doar tu muritorul
empiricul deponent de dosar
care așteaptă la datul din coadă
țopăitul ștampilei pe ciornă

despărțit printr-un geam de mulgătorii de taxe