urăsc locurile în care știu că n-am să mă întorc
fiecare plecare e o exersare a morții
cu o îmbrățișare mai aproape de ea

îmi recunosc infirmitățile complexele și totuși
goliciunea asta nu-mi aparține -
îmbibată cu suflet scuturată de friguri
se rostogolește spre căldura căminului său mișcător -
vârtejuri separate gândurile își fac jocul
abia de-mi mai simt picioarele
tălpile reci și fără nevoie de pământ
știe că sunt un ghem de suflet înfometat
că așa ceva ar scăpa de sub controlul oricui
îmi dă drumul doare și tace doare și tac
atât cât are nevoie de mine îi sunt ce să fac cu restul
cu foamea cea mare cu prezența cea vie din viața mea
– absența
poate din alt regn și cu un colț lipsă
poate din pricina asta mai dureros chiar
și luciditatea cu felul ei de a sfâșia e tot un fel de fiară

te-aș putea locui aproape fără să știi dar aștept cu sfială
o vindecare a dependenței de trup
pe muchia dintre lucrurile care nu se vor întâmpla