Cand soarele a rasarit
Intaia oara-n asta lume,
Padurea-ntreaga a falfait
De mii de glasuri nebune.
Copaci si flori,
Campii si nori,
Ce frumusete, ce decor!
Si plansa alba-a vietii noastre
A fost umpluta de pioni;
Si biete suflete sihastre
Au capatat pe rand culori.

Au fost imperii,
Au ars regate,
Minunatii nenumarate
Facute praf,
Duse de vant
Si-apoi-necate-n vechi pamant.

Iar azi in ast mai nou imperiu
Cenusa doar a mai ramas,
A ceea ce a fost odata
O frumusete sau un basm.
Traim o viata amarata,
Mintinu-ne neincetat
Cu promisiunea noii lumi,
A taramului fermecat.

Privim astfel neputinciosi--
In amurgul disperarii,
Trecand granitele zarii--
Gramada crescand an cu an:
Metal, metal si iar metal.