Încă două fumuri dintr-o veșnică țigară,
Încă două guri dintr-o votkă prea amară,
Numai două focuri ce se mistuie-ntr-o viață,
Dar a mea atârnă doar de-un fir de ață.

Ce se-ntamplă cu cenunșa după ce nu mai e focul?
Ce se-ntamplă cu iubirea când moartea îi ia locul?
Totul se transformă într-un albastru scrum,
Și din tot ce va fi iarași, iese numai fum.

Aștept să termin țigara și mă îndrept către moarte
Dar doar după ce-mi scriu iubirea într-o pagină de carte,
Rămasă-ntr-o bibliotecă ascunsă de lume și speranță,
Ascunsă într-o viață sumbră și fără importanță.

O amintire aruncată într-un coș vechi de gunoi,
Asta am ajuns! Nu te mai gândi la noi,
Sau la cum am fost! Adu-ți aminte însă
Că m-ai lăsat pe stradă, și moartă, și plânsă.

Am creat și-am pierdut, am plâns și-am murit,
Am plecat de lângă noi dar nu ne-am despărțit.
Te-ai întors cu spatele și-ai pierdut o privire:
Privirea mea tristă. Și-ai lăsat dezamagire.

O inspirație sumbră, un vis lugubru, vinovat,
Și viața mea-ntreagă. Pe toate ți le-am dat!
Dar în toate astea, cândva eram amândoi.
Așteaptă, iubite, mai e un vis distanță-ntre noi.