Te-ai ghemuit în mine
un freamăt să-ți găsești?
Furtuna e prea mare
și... vrei să te-ncălzești?

Ai inima prea rece,
gândul scânteietor,
crezând că doar în sânu-mi
vei renaște un dor?

Te-ai ghemuit în mine,
e greu să te-nțeleg.
De ce-ai plutit ca frunza
pe un ocean întreg?

Te-ntorci iar la izvorul
cu apa cristalină,
să-ți mai astâmperi dorul
la cel ce te alină?

E ultima-ncercare,
accept să te întorci,
iubirea a fost mare,
păcatele să-ți storci.

Iar dacă iar vreodată
vei rătăci prin stele,
îți spun de-acum: Adio!
Din gândurile mele.

Rămâi cu amintirea
iar rana să te doară,
bolnavă cum ți-e firea:
O.... Inimă, amară.

Corneliu 15.01.2009