nici umbră de nuc
la drum de pădure
pe aici mai cresc doar plopi înalți
iar din cerul gol cad așchii albe
fecioare cu umbra cosită
între mine și copilărie
te-aș chema la un lichior de ierburi pitice
dar nu m-ai învățat Doamne
să-mi potrivesc lăcaș într-o carte întreagă
gazda se bucură când i se laudă vinul
lumina întinde aripi
dezvelind jgheaburi umflate de vânt
plâng cu sughițuri
cum se fărâmă sticla
știu că ți-e prea lene să-mi înfășori la loc firul
cât să înțeleg de ce te rostogolești înăuntru
până la mine printre pietrele ude
crescând iarba unor mâini delicate
azi ultima punte a căzut străpunsă
de fulgere colorate
și tu-mi zidești în palme
ulcior înalt