Eu n-am văzut-o pe Veronica purtând fustă niciodată
NU cară după ea boarfe, șosete din licra,
ruj sau farduri de neon
Veronica își poartă cultura în blugi și în plete
și-i lasă urme pe sprâncene, pe coșurile stoarse,
pe ochii crăcănați de nesomn
în fața cafelei ceas dupa ceas
își îngălbenește buzele literate

Eu n-am auzit-o pe Veronica făcând sex niciodată
abstinență, pietate castă sau se-ascunde-n boscheți?
Bullshit!
Ea se excită când muzica-i străpunge creierul
ca o dungă arsă
la teatru, concerte, când zbiară
agită neuronii când dă din cap
cu părul lipit pe față

Eu n-am simțit-o pe Veronica plângând niciodată
NU se înjosește, nu se murdărește,
nu-și gustă lacrimile sărate,
nu se pătează cu melancolie
Răul de plânset curge din ea
întodeauna numai la baie
prin vomă sau pișat
și nu ratează nici o picătură

Eu n-am vazut-o pe Veronica purtând fustă niciodată
căci Veronica, ei bine Veronica... e deja moartă
Nici unghiile nu și le mai roade
le-a lăsat să cadă
să spintece viermii ce colcăie-n ea
avizi... niciodată.
n-am gustat-o, mirosit-o, pipăit-o