somnul e o parte din transparența trupului
uneori absent ca imaginea din
fereastră

ea există

poate de aceea am ochii lipiți de geam
să văd dincolo în lumea frigului
în locul în care dispar culorile
doar albul ca o prelată
acoperă totul
în rest
nu se mai întâmplă nimic

din aerul despicat picură teama
între cele două margini
e tot mai puțin loc
ploaia se curbează
peste umbre
ca într-o moarte
privesc
cerul se sufocă
oamenii se ascund
unii într-alții
nu-mi pot da seama
dacă doresc să mai rămân
sau să trec într-o altă realitate

aici suntem mulți și ne împiedicăm prea des
de umbrele din ziduri
care vorbesc și vorbesc
despre lucruri sau
alte nimicuri


tăcând aș vrea acum
să mă plimb prin mine
să sparg pojghița de liniște
prinsă de pereți apoi
să mă așez lângă inimă
și să desenez toate fericirile

nu știu cât de mult ar conta
într-o altă realitate...