visul meu cu firmituri gigante
e acela să mă trezesc întreg din coșmare

e-atîta lume mîndră în oraș încît
probabil de-aia mă străduiesc
să arăt ca un nenorocit

asta e aparența pe care o salvez
și mi-o prăpădesc sistematic
cu riscul de a părea ușor tembel

cred că mi-o caut cu lumînarea
decît să mi-o iau în cap mai bine va trebui
să mi se taie gîtul
doar așa voi vedea
că am o scăfîrlie pe care eventual
aș fi putut să mi-o țin pe umeri semeț

cu toate astea în mine răsturnate
rămîn vertical
am fier topit
nu aer în cuvinte

viața nu-i legată de numărul de respirații
ci de momentele care ne taie respirația

e-atîta lume mîndră în oraș încît
o să țopăiesc o să alerg tot mai alb
tot mai rapid
șchiopătînd
pe cîmpia roșcată