A imbatranit Pamantul...
Si-ncet, incet, El moare.
Surorile-planete-i plang de mila,
Si al lui,
Soare...


Si toti cu-n singur glas,
Il blesteama pe om,
Ce cu stiinta lui,
Care-i defapt prostie,
Si-a batut joc de El.


I-a tuns parul verzui,
Ce-i flutura in vant,
Si-n loc...
Razand,
I-a pus doar spini si foc.


I-a scos si ochii, chiar...
Sarmanu' acu-i si orb;
Si pieptu-i mare si vanjos,l-a gaurit,
Sa-i scota inima a vrut...
Nebunul om... aproape a reusit...


Si bratele-i muntoase,
Din ele a ciuntit;
Iar in ale lui coaste,
Zgarie-nori si-uzine i-au infipt.
Moare incet, Pamantul... aproape a murit.



Nebunule, un' vrei s-ajungi?
Vrei sa-l omori?!
Cat vrei sa-ti dea?!
Ti-a dat destul!
Tu ce i-ai dat? Cand ai de gand?!