Cum ancora se lasă în port vara
Atât de grea este povara
Corabiei ce mă duce-n larg;
Aș vrea sa pun ramașag
Că-i doar o-ncercare,că e doar un prag,
Că pot oricând să îmi retrag
Un corp ce mă doare și-l simt osandit;
Dar lanțul e greu.Cu ce am greșit?
Imi caut răspunsul prin amintiri,
Prin vise deșarte și rătăciri;
Mă simt amețit și simt că mă topesc
Pe-un drum ce n-am putut să-l ocolesc.
Răscruce-ai departe,cum oare s-ajung,
Când timpul mă arde,mă mistuie pe-un rug?
Mă-ntreb ce-am greșit și ce pot să-ndrept,
Dar totul e-n van,mi-e corpul inert.
Mă simt insetat și singur in al meu deșert,
In mintea mea totu-i incert.
E zi sau e noapte? E totul neclar;
Oare-am trecut de al morții hotar?
Căci ceața gandirii nu mă lasă,
Cârmesc bajbaind prin viață;
Atâtea ganduri mă apasă....
Te blestem azi, doamne, căci,sincer,nu-mi pasă!
M-ai parasit când imi era mai greu,
Dezamăgit sunt azi de propriul dumnezeu.