își ștergea degetele de firmituri cu gesturi feminine
rupea unele pișcoturi încet...

iar cafeaua o bea ținând amândouă mâinile pe cană
pentru a dezvolta după ea un surâs de încă studentă distrată

aș vrea să fac ceva important în viață nu știu ce
să fiu o Ioana d’Arc să fiu cineva

glasul ei înainta încet
ca o lumină de veioză spre cartea citită

the man who can’t be moved era sunetul de fond
fuma străvezie și indiferentă

clienții glumeau
insesizabil intrau glumind în iarnă

uite i-am zis termini doctoratul și după aia
stârnim noi o revoluție ceva sau mai bine mor

m-a privit cum s-ar uita o ceșcuță doldora cu zahăr
la o solniță

afară intrase ceața în mașini