Ma îndreptam spre tine fără flori în mână
doar fiori sub gene tăcută e spaima rece
am zis că merită mai bine să le las să crească
să-și trăiască tinerețea sub roua abia căzută
și-mi era și oarecum teamă că nu vei înțelege
gestul meu prin ele și vor fi murind oricum
degeaba.

Pentru o secundă m-am văzut
avar de vorbe intrat în transă
devoratoare și-n fața ta am crezut
că mă prăbușesc la prima grimasă
nu a ta, a cerului nostru pătat
de dorință niciodată rostită.

Mi-ai spus că m-am născut din eroare
și acum plumbul din mine urlă fără voce.
Știi, îmi doream de fapt doar brațele tale
pe umerii mei apăsați de vremi apuse.

Orbii scormonesc prin sarcofage deschise
după lumină și eu caut vorba și drumul
ajungem la finalul clipei, rece e palma ta.

Capăt de linie pentru trenul personal 2006 din
direcția Nicăieri Nord cu oprire pe sânii tăi vineții
iar biletul l-a plătit tata deja în drum spre sicriu.

Aș aprinde candela dar vântul se răzbună acum
pe mine și mă fac mic sub privirea ta
aș cere indurare de la îngeri dar
în buzunare nu am decât bomboane cu lapte.

Inchei paltonul și plec, dacă mai am acasă.
`coz when in Rome...