Moto: Poetul este un telegraf viu între Dumnezeu și oameni (Franz Kafka)


se luminează de ziuă
undeva în copilărie
toți așa cum îi știu se spală în grabă pe față
cu crucea pe buze
își lasă somnul tolănit pe pernă
să țină cald locul unde viața se mărită
de mai multe ori pe noapte cu un vis
apoi fiecare o ia pe drumul său
ca în povestea cu feciorii de-mpărat
când ajunși la marginea pădurii
trebuie să-și fure singuri
norocul
și când seara ne întâlnim
singurătățile noastre se-mbată
se sărută pe gură cu vinul
ce-ar mai fi și drumul ăsta de-o zi întreagă
dacă stăpânul vieții nu ne-ar îmbăta puțin pe fiecare
dacă nu ne-ar face să uităm de gândul
că mai multe ceasuri la un loc nu fac o eternitate
dar noi știm
ne facem însă că nu
că la capăt nu așteaptă lupii
și ne trezim devreme
scoatem mâinile din somn
ne aducem frunțile aproape
până când se sperie moartea
și se-mbată...