îndrept o zi pe lungimea cerului
o prind în amintiri o calc cu alta
când plouă se udă pe la colțuri
pentru fiecare crăpătură mă prind în menghină
zdrobesc fiecare os voluntar
și răstignesc durerea pe pânză
mă împuținează

cu ceasuri ude
amestecă culori le adună pe răni
uneori cu prea mult roșu
ca o transfuzie pentru
un pictor bolnav
dacă va muri o să îi spun că
am terminat toate salvările

din când în când se mai aude câte o sirenă
rătăcită și fără lumini sună altfel