S-a oprit versul în loc,
Pe o filă în vîrf de toc.
Tocu-ar scrie, dar nu poate
Căci maiestrul din păcate,
A lăsat maiastră carte
Ca de ea să avem parte.
A lăsat-o și s-a dus
Spre luceafărul de sus
Să-și aprindă steaua lui,
De asupra neamului.

Seara peste lunci se așează
De pe cer luna veghează
Și Luceafărul răsare
Lîngă o stea nouă în zare.
Stelele ard ca de pară
Peste Întreaga noastră Þară
Un Luceafăr și o Albină
Pentru patima română.