Crearea unei muze

Șoptește ploaia în noaptea de Marte,
Pe palide chipuri de îngeri ea curge
Și-n inima albastră amarul ajunge;
Iubirea-i pierdută departe-departe.

La fereastră suspină gingașa ființă,
În lacrimi ochi de-azur jucau
Și-n disperare amorul căutau;
Sufletul mort simțea doar neputință.

Dulci ode din harpe izvorau
Și umbre vii pe cer treceau
Spre un castel doar de opal,
Călcau încet, val după val.

Sub purpură fereastra se ascunde
Și-o voce joasă vine de niciunde,
Iar ale sale cuvinte ticluite
Creau idei deșarte, plăsmuite.

În Infinit privește muritoarea,
Cu-frigurare ascultând chemarea
Ce-n suflet lumina-i furișează,
Treptat, o rază și-altă rază.

Durere mută și venin dispar,
În timp ce-n ungher îngeri albi apar
Þinând în mâini flori de cristal –
Erau acum în turnul de opal.

Cântarea îngerilor de lumină,
Din piept îi azvârlea vechea inimă;
Simțea cum Luna ea era
Și pe Pământ poeților zâmbea…

Fin.