moto:
„Nimeni nu întreba CINE urma să vină, nici măcar când.
Nimeni nu punea niciun fel de întrebare,
ca și cum toate vorbele alea bolborosite ar fi fost pe deplin înțelese”
(Alexandru Ivasiuc, „Interval”)


pe aici oamenii cad din picioare:
când ajung la pământ, par de plumb,
nu se mișcă din loc,
numai părul le tremură, înțepând aerul rece.
iar ochii, desigur,
se mișcă în toate direcțiile și salvează
cópii ale lucrurilor ce se destramă.

cât poți lua cu tine e deajuns,
fiindcă nu ceea ce iei, ci felul în care o faci
te alege dintre zeci de căzuți.

sunt femei ce îți plimbă pe față
umbra unei ființe care te recunoaște:
îți auzi numele și corpul tău
se retrage ca după o luptă,
înapoia paravanului de lumină închegată.

după ce ai iubit o dată,
nu mai rămâne decât să lași dragostea aceasta
să se transforme în altceva,
de care te-apropii cu o teamă ce nu te respinge,
pentru că Dumnezeu îți ia fața
și ochiul tău de sticlă
se umple de cuvintele Lui.