am avut emoții duse la extrem
epuizând vlaga ce-mi alimenta
somnul
am avut chingi ce mă țineau
lipit de scară
să nu cad peste tine în pat
și pe partea mea de perne
aliniate în fața plutonului

am avut destul glas să urlu
sau așa mi se părea pînă să-mi
dau seama de muțenia ce-mi
stagna în corzile vocale
am avut culori piperate
pînă să le sting
din curiozitate pe papilele gustative

acum am două mîini la care mă holbez
îndelung
și mă întreb de atât amar de timp
de ce ar fi în stare
am cuvinte nescrise, negândite,
negre ce se întind pe lespede
cînd mă arunc în oceanul ăsta de
nervi.

am două mîini stângi care pornesc din
trup, doi ochi
am zile pe pământ
puține, amare, îmbătate de gustul
dulce-acrișor ce se întinde
în gîndul meu ca o obsesie

aș fi vrut fericire
dar e veștedă
și ascunsă, fățarnică și apusă
aș fi vrut... minuni
dar minunile li se întâmplă
proștilor și nebunilor născuți
orbi

voi avea dioxid de carbon
în mască și batistă
să străbat mări de sulf
și greutați în bocanci și-n buzunare
să-mi inspire teama
de a mă arunca-n gropi prea adânci