Din volumul: Balladesque

balladesque

m-am legat cu toamna iar la ochi
suflete ce ții în tine firea
hai să vezi brumar cum scaldă vieți
solitându-ne simțirea

nu mai suntem toamnă, nici măcar
nu mai suntem vița rodnică din vie
suntem suflete-ofilite pe-un altar
ruginind de apă vie

nu mai suntem nici ce-am vrea să fim
fini culegători de vieți în coș de vie
suntem minți brumate de zugravi
suntem pași uitați prin veșnicie

nu mai suntem, nu mai vrem să fim
doruri luminate de tărie
suntem inorogii orbi fără lumini
ce-au uitat prin lumea mea să vie

nu mai vrem iubire ce să rupă vrerea
vrem povești banale ale altor inimi
ce-au mințit cuvinte și-au privit tăcerea
ca pe-o ambuscadă-a propriei micimi

suflete prin toamna ce răzbate
nicio adiere nu te răsfrunzește
când uitarea te păcătuiește-a moarte
te îndemni și-acum curat iubește