,,până număr la trei o să scriu o poezie aburindă de ți-e mai mare dragu’ ’’

,,toată viața mi-o număr până la trei și
nu scriu
doar mă prefac așa ca să sperii moartea
să nu mai viseze că-mi dă hainele de pomană''

un poetdeaîntregul are strămoși politețe de toate numai
moarte nu are sau
are ceva ce ar putea semăna cu ea un ceas îmblânzit
purtat în dreptul inimii
tace mult chiar atunci când
țipă de fapt tace într-o limbă
îngrozitor de asemănătoare cu a noastră

visează mereu aceeiași moarte
pe care o șterge a doua zi
cu lovituri scurte argintii în aortă la locul faptei
rămân doar autorăniții care au întârziat la război

toți
trăiesc și toți mor în fiecare zi
unii au sîngele mâlos după un asemenea efort alții
au degete lungi transparente
oamenii înjură printre dinți îi gonesc
cu pietre dintre pietre
nu au niciodată capul spart dar
sunt luați acasă de un poem grijuliu

CuvântulCuvântCuvântului își taie capul încoronat
își lasă gleznele la colțuri de stradă
să se deseneze pe albul dur al osului apoi
drept în piept îi crește un corn de sticlă
cu care se vor chema poeții
înapoi