muști pentru ultima oară

cauți o ieșire să nu te presupună te împiedici în
tine de fiecare dată cum dublul oricărui în afară e
mâna apăsată pe clanță

înăuntru repetiția plină a clipei ca
o molie uriașă

precizia uluitoare a gestului fiecare atingere la fel
de vie în acum cine te întrebi și fiecare ciob
se adună altfel însă tu crezi că totul nu e
o iluzie e doar mirosul gustul și toată pipăiala asta
în care îți invingi spaima
îți amintești jungle

atunci deschizi în sfârșit pasărea de metal își execută
numărul e ora la care nu mai contează s-a topit
stai în mijlocul cercurilor

nu mai cauți

toate tu-urile se așează te înalți și
nicio mișcare apoi