Sunt umbra ta, iubito duioasă precum luna
De stele legănată, reverberând cărări
În nopțile de taină când cade ceru-n mări
Și când, din dulcea roabă, tu îmi devii stăpâna,

Iar eu - o umbră-ntinsă din zare până-n zări,
Ce, cu-n sărut, se-aprinde, arzând nebună-ntruna,
Mutând focul pe tine și declanșând furtuna
Care se stinge numai cu dulci înfrigurări,

Prin loc cu flori, pe dealuri, sub cuib de păsărele,
Pierduți sub cer cu stele, pe mușchi cu licurici,
Unde-un ciopor de greieri, simțind vrerile mele,

Halucinează ritmuri cu scripcile lor mici...
Și, astfel, noaptea zboară și pier sfintele stele,
Iar noi pierim sub ramuri, prin tufe de arnici.