Și totuși, plec...





Pregătește-mi încălțările și toiagul iubito.
Mâine dis-de-dimineață voi urca
munții mei, de-o săptămână.
Îmi voi lăsa acasă sufletul, ca felinar
luminându-ți cele șapte nopți cât șapte ani.




Pregătește-mi trupul tău Femeie
căci vreau să sorb putere trebuincioasă în urcuș
din pocale de buze, forță să sorb
căci drumul fi-va tare lung
și frig va fi în juru-mi.


Pregătește-l pe-al nostru fiu, Femeie
căci vreau să-i las vorbă
de prunii și merii altoiți,din bătătura noastră.
Să-i spun de oița ce va făta la ceasul
când Luna va adormi, obosită.


Pregătește-mi inima draga mea
îmbrac-o în armură de liniște
să poată bate când urcușul va deveni
anevoios și abrupt.



Pregătește-mi încălțările și toiagul iubito
mâine dis-de-dimineață voi urca
munții mei de-o săptămână.