este aproape imposibil
ca sclipirea lui și aici nu se găsesc cuvinte
pentru a descrie lumina ce izvora din el
să nu atragă atenția oricărui șofer

autostrada este în acel punct suspendată
destul de sus față de pământ
destul de izolată față de câmpul
înconjurător deși în alte părți e altfel

e un caz diferit și deosebit
primul care urmărește dâra de insolit sticlind
nu este decât cel așezat pe locul mortului
un pasager obișnuit fără ceva
de scos în evidență

un pantof exclamă întorcându-și
cu viteza deplasării ochii spre mijlocul autostrăzii
acolo este așezat oare cu bună știință
se întreabă cel ce conduce el știe
cât de improbabilă este acea
prezență acolo intangibilă în
integritatea ei

deși se îndepărtează repede
discontinuitatea în prinderea irisurilor
nu se realizează dintr-o dată
toți văd acel pantof de cristal dar nimeni nu coboară
nu poate coborî
autostrada este periculoasă în apropiere
un panou anunță câți morți câți răniți

ce să caute un pantof de cristal
pe o autostradă aglomerată permanent
și cum supraviețuiește traficului obscen
să nu credeți că eu nu mă întreb

este inevitabil întrebările răsună încă
în mintea mea și-l văd din ce în ce mai des
și am tendința deloc alarmantă
să înlocuiesc mirările cu el
înnegurarea să o fac transparentă

mă întorc mai altfel la locul marcat
încă de la intrare pe autostradă opritul interzis
și chiar opresc și nu sunt singur
și autostrada chiar este năpădită de pantofi de cristal
oamenii ca mine
sunt atât de mulți
totuși