nu trebuie decât să cauți apartamentul acela în care toate venele se duc și mor
ca într-o peliculă cu final tragic
de fapt unitatea de măsură a tragicului o purtăm cu noi în buzunarul lateral al impulsurilor
tragic, statistică și dumnezeu
și dacă nu găsești apartamentul poți încerca să-ți deschizi aripile cât mai larg
sau poți vorbi la telefon cu toți cunoscuții, chiar și cu cei care au murit anul trecut
în accidentul acela de pe dn1
sau să ieși pe stradă cu toate poeziile în buzunar citindu-le în fața primăriei
trebuie să dovedești tuturor că mișcarea de rotație a pământului
îți afectează iubirea, ca un pantof cu două numere mai mici
nu poți să te exprimi cu precizie când planeta aleargă fără acordul tău prin spațiu
indicat ar fi să se oprească la un colț și să-i lase pe cei care au amețeli de la atâta viață să coboare
pentru un picnic sau o gustare la marginea unui colț de univers pătrățos
unde nu există durere, nici speranță, nici dumnezeu
ci doar o pajiște albastră pe care zmeul cel rău sforăie groaznic
iar sabia lui făt-frumos te îmbie să devii salvatorul tău personal