INGERUL DIN PURGATORIU







Femeia privea ingandurata la baiatul care tocmai traversase strada. Indata ce il vazu luand-o de mana pe fata care astepta in statie,o umbra de dezamagire aparu in ochii batranei. Fata aceea nu era Sarah. Insa era sigura ca baiatul era Alan Grant.
Of...trecusera atatia ani de cand nu ii mai vazuse pe cei doi impreuna...si parea o vesnicie de cand dragostea lor apusese.
Isi amintea cum privea zambind peste gard,la cei doi copii care se intalneau mereu la banca din fata casei ei. Oamenii au catalogat-o dintotdeauna o batrana artagoasa, insa cand venea vorba de cei doi, sufletul femeii se umplea de fericire. Le statea atat de bine impreuna si oricine putea vedea cat de mare este dragostea lor, caci fiecare miscare, fiecare vorba, fiecare zambet era plin de iubirea ce fiecare o purta celuilalt. Si trandafirii ce incadrau acel minunat tablou imprastiau o mireasma care de ceva timp nu mai parea aceeasi...
Era o zi obisnuita de vara, cand un nor negru a umbrit acea frumoasa idila. Nu stia ce s-a intamplat, insa in acea zi, cand amandoi s-au intalnit la banca, fiecare a trecut pe langa celalalt fara sa se uite macar la el. I se paruse atunci ca vazuse in ochii amandurora brobonite mari de roua, insa niciunul nu s-a lasat influientat de ele.
Se parea ca hotarasera sa o ia fiecare pe drumul lui...
De atunci si pana azi, nu mai vazuse o zi cu adevarat insorita, trandafirii erau palizi, iar mireasma lor devenise un parfum sacaitor care ii aducea aminte de ce se intamplase odata...
Deodata, o voce o smulse din nostalgica-i reverire, facand-o sa tresara :
-Ma scuzati…doamna Verdant? Reosemary Verdant?
Femeia se intoarse si ramase incremenita cand vazu cine i se adresase. In fata ei statea o fata cu un par lung si uluitor de negru, cu ochii incredibil de albastri. Era...
-Sarah Roberts ?
-Da...m-a trimis mama mea sa va dau niste carti...stiti,mama este bibliotecara. I-ati cerut ceva carti de poezie. Nu v-am gasit acasa, dar ma bucur ca am dat peste dumneavoastra.
Rosemary Verdant zambi fericita.
-Si eu ma bucur ca ai dat peste mine,copila.
In acea seara, in casa ce se ascundea dupa un imens gard de trandafiri, lucrurile nu isi mai urmasera rutina obisnuita. Batrana statuse de vorba cu Sarah pana tarziu,afland pana la urma cum se sfarsise totul.
Fusese decizia, in mare parte, a ei. “Ne certam prea des din motive care nici macar nu meritau sa ne gandim la ele “ ii spusese ea. “ Asa ca intr-o seara mi-am dat seama ca asta se intampla din cauza faptului ca el ii punea mereu pe primul loc pe prietenii lui. Asa ca l-am pus sa aleaga: eu sau ei. Alegerea…a fost in favoarea lor. “ Spunand astea, ca si cum si-ar fi revenit dintr-o transa, zambi exagerat de mult si zise : “ Dar au trecut doi ani de atunci. Am mers mai departe. Si cred ca si el. “
Acum,cand se gandea la vorbele fetei in lumina jucausa a focului din semineu, Reosemary isi dadu seama ca aceasta inca il mai iubeste. Mult...

Ca urmare a gandurilor ei, a doua zi, in statia din fata liceului, o batranica astepta probabil microbuzul cu elevi. Cand acesta sosi in sfarsit, femeia se duse in fata unui tanar si-i zise :
-Putem sta cateva minute de vorba ? Promit sa nu te retin prea mult.
Alan Grant si-o amintea foarte bine pe doamna Verdant. Era vaduva,sotul ei murind de cancer, insa toata lumea stia ca dupa 30 de ani de casatorie, dragostea lor fusese inca vie. Se intreba acum ce ar fi putut sa ii comunice ea.
-Cum e cu prietenii tai... ? Va intalageti bine ?
-Da...cred ca da...nu ca pe vremuri, insa nu pot spune ca am ramas fara ei.
-Dar cu prietena ta? Cum mai e?
Baiatul se rosi usor,simtind cum stanjeneala punea stapanire pe el.
-Ne-am despartit. Nu sunt sigur ca o iubeam, asa ca am decis ca nu are rost sa o mint. Am pus capat lucrurilor inainte sa fie prea tarziu. De ce intrebati?
Ca si cum nu i-ar fi auzit intrebarea, Rosemary continua :
-Dar ai iubit vreodata pe cineva ?
Alan tresari cand imaginea lui Sarah i se intipari in fata ochilor.
-Da...am iubit enorm pe cineva...candva...
-Inca nu e prea tarziu sa ii mai arati acelui cineva ca l-ai iubit si il iubesti.
-Ce vreti sa spuneti ?
Femeia ii facu cu ochiul,dupa care adauga :
-Ce ai zice daca astazi m-as da drept bunicata ingrijorata care are nevoie de ajutor in gospodarie ?

Zicand astea, il conduse pe tanar la ea acasa. Fara sa stie el, o suna si pe Sarah.
-Frumosi trandafiri aveti. In fiecare primavara eu si Sarah ii priveam fascinati. Este greu sa ii ingrijiti ?
-Inainte nu era.Dar acum cred ca am imbatranit,caci nu prea mai am starea necesara sa ma....
Vorbele ii fura intrupte de sonerie. Rosemary deschise si lasa fata cu parul negru si ochi incredibil de albastri sa intre.
Vazandu-se fata in fata dupa atata timp, cei doi ramasera fara cuvinte. Sarah incepu sa planga inceptisor si atunci batrana iesi din camera. Insa putea sa jure ca in acel moment Alan se dusese sa o stranga in brate.
Trecuse o ora si mai bine si in gradina plina cu trandafiri, o femeie in varsta statea in balansoar inganand o veche melodie de dragoste. Fusese cantecul ei si al fostului ei sot. Zambi brusc si se ridica, ducandu-se in bucatarie. Se intoarse apoi in sufragerie cu doua pahare de suc si cateva fursecuri.
Se opri in pragul usii, lasandu-si inima sa fie cuprinsa de ceva mai presus de fericire. Puse tava pe o masuta si ii lasa pe cei doi proaspat regasiti sa se bucure de intimitate.
“ Orice despartire contine fagaduiala unei regasiri... “ auzi ea de undeva din strafundurile mintii.
“ Asa este dragul meu...asa este.“
Se aseza din nou in balansoar si realiza ca brusc, ziua devenise mai luminoasa.
Pana si parfumul trandafirilor era mai puternic, mai frumoas, purtand in el o mireasma pe care o credea de mult pierduta.
Deodata, isi simti inima mai tanara ca niciodata...