Mi-e atât de dor de tine, prieten drag,
Martor tăcut al existenței mele,
Mare și strălucitor, crescut în taină
Din imense bolți ale surâsului solar
Ce ne mângâiau plajele nesfârșite
Adunate-n piramide de beții crunte,
Atunci când iubeam până la delir
Aceleași femei sălbatice și dure,
Cu pielea de nisip galben-orbitor
În aceiași zori apocaliptici
Carusele nesfârșite-n apusuri
De la țărmul mării-mamă.

Îți amintești prietene călător
Cum îți strângeam în pumni de suflet,
Acordurile rare de chitară amară
Ce țeseau plase de meteoriți
Și cum desenam cu degete prelungi
Pe spatele delfinilor-valuri
Versuri din vremuri ce nu mai sunt
Și nu vor mai fi în veci.

Mi-e dor de tine prieten drag,
Doar tu știai să-mi povestești,
Cu vocea ta gravă și complice
Povestea timpului ce-și plânge
În cochilii de scoici albastre,
Murmurul furtunilor ce-au trecut
Prin atâția ani,
Cu priviri de suflet.