vâslesc prin mâlul zilei fără vlagă
nimic n-apare nou la orizont
e-atât de mică lumea și de vagă
dar timpul parcă nu mai ține cont

pamântul plat cât foaia unei lipii
învârte patru zări în patru timpi
mi-e ochiul sclav acelorași principii
aceleași mâini iubesc femei cu ghimpi

abia împing cu vâslele trecutul
trag lent fermoarul unui azi etern
de-mi vine moartea fac pe surdomutul
o tai rapid cu răsuflarea-n stern