-Unde te ascunde luna
În noaptea de veci
-Mantie de promoroacă?
Printre țurțuri reci.

-Cine îți veghează somnul,
În apusul timpuriu?
-O speranță argintie
Și un dor pustiu.

-Dar cine îți e aproape
Când vine potopul?
-O scândură de arțar
Să-mi poarte norocul.

-Și la cine te gandești
Când te-apasă dorul?
-La o flacără aprinsă
Ce-mi arde odorul.

-Pentru cine mai exiști
Stâlp al nemuririi?
-Pentru cei ce vor trăi
Patima iubirii.

Stau aici în răsărit
Să creez destine,
Toți depind de darul meu
Nimic pentru mine.

Eu trăiesc doar să slujesc
Patima lumească
Nu am suflet să cerșesc
Plăcerea trupească.

Sunt un înger izgonit
Din eternitate
Nu am aripi să mă-ntorc
Și să-mi fac dreptate.

Și de-aceea sunt aici
Și caut uitarea
Tot sperând că dimineața
Îmi va da visarea.

Nici de ani nu-s chinuit
Nici de soare prigonit
Nici de stele ascultat
Nici de focul meu iertat.

Așa că merg înnainte
Spre hotarul ce se-ntinde
Dinspre raiul ideal
Spre păcatul primordial.