O...rămâi,îmi spune gândul
Ce-mi șoptește vorbă amară,
O...rămâi,caci după iarnă
Vine iară primavară.

O...rămâi,îți spune luna
Ca pe un titlu de poveste
Vreau să-ți pun pe cap cununa,
Vreau să-ți dau inima zestre

Nu-mi lua inima cu tine
Așa plumbul greu mă apasă,
Ce privesc...te văd pe tine
Când mă întorc in casa noastră

Privesc soba fără lemne
Îți zăresc chipul cum plânge
Cine poate sa mă întrebe,
Sau durerea s-o alunge?

Să ma întrebe...:Când în sobă
Vor fi lemne,și vor arde?
Dar eu...n-am să scot o vorbă,
Lemnele-'s așa departe...

Să ma întrebe:Și când plumbul
În aur se va preface?
Dar eu am să tac ca mutul,
Ca și plumbul...care tace

Văd fotoliu-'n care stam,
Ne priveam îngândurați,
Eu poveste îți citeam
Și adormeam îmbrățișați,

Văd oglinda întunecata,
Altă dată luminoasă,
Ea pe mine nu ma vede...
Sunt oare la noi acasă?!

Doamne...cât ești de departe...!
Mă întreb din vina cui
Și-aurul meu e departe,
Cât aș vrea...ca să rămâi...