Ziua aceea pe care-o aștept;
E coarda unui arc mult prea întins,
E simțul din umbră croit deștept,
Pe care niciunde nu l-ai atins.

Ziua aceea nu-i ca oricare;
E o flamură-n vânt tremurată,
E un destin venit din născare,
Cu o apă a vieții curată.

Ziua poate fi și de grație,
Dacă îngerii sunt prinși într-un cor
Și au cu tine o relație,
Prin care intri simplu în decor.

Ori poate fi ziua ta anostă,
Pe care nimeni nu o mai știe,
Doar viața îți mai dă o ripostă
Când gându-n trecut se împrăștie.

Și apoi ziua se pierde-n noapte
Iar fauna s-a dus să se culce,
În liniștea scăpată din șoapte
Pe întinderea somnului dulce.