Copilul și moartea

Eram copil când am văzut pentru prima dată un om trecând pe stradă era destul de bătrân dar mie nu mi s-a părut ceva deosebit.
Eram copil când mama mea a venit la mine și mi-a dat o lingură de lemn să fac măncare. Mă jucam în nisip.
Eram adolescent când am iubit o fată. Apoi ne-am despărțit.
Eram copil când s-a născut mama mea.
Astăzi m-am născut și eu. Desigur copil. Chiar poate și mai tânăr.
Nu-mi amintesc exact dar știu că odată am văzut un om mort stând întins pe masă cu mâinile pe piept în coșciug și m-am întrebat de ce îl lasă să stea acolo. Nu era bătrân dar nici acest lucru nu mi s-a părut ceva deosebit.
Acum e dimineață și mă pregătesc să mă nasc din nou.
Acum m-am născut din nou și nu-mi pare rău căci nu mai pot fi copil acum sunt un om bătrân.
Sunt destul de bătrân să pot vedea un copil mergând singur pe stradă este destul de mic dar nu mi se pare un lucru nefiresc.
Când am murit prima dată eram copil și m-am speriat cum aș fi putut altfel dar acum nu acum nu mai sunt nici copil și nici bătrân sunt așa într-un fel cât se poate de firesc m-am născut demult și mărturisesc că aș mai trăi mult mult timp dacă nu mi-ar fi atât de teamă.
Îmi este atât de teamă că va veni o altă zi poate dimineața poate seara când va trebui să fiu din nou copil. Și atunci trebuie să mă pregătesc să văd un bătrân un om mort poate chiar s-o las pe mama să se nască.
Pentru ca să nu mai îndrăznesc să mor nicicând.