Nu mai știu cum ma cheamă
Păcatul m-a ajuns din urmă,
Învolburat, dansez noaptea cu teamă
Căci s-ar putea să mă descoperiți.

Fața mi-am pierdut-o, nu mai pot.
Alerg în somn, dar degeaba
Căci nimeni nu-l crede pe Morfeus.
Dorm, sunt inconștient, nu sunt eu.

Mă ascund sub masca-mi nebună,
Acum cred cu adevarat în minciună.
De ce aș vrea sa fiu eu însumi
Când pot fi cu o mie și-una de chipuri?

Toate mai frumoase decât sufletul
Ce l-am uitat aruncat sub pat.
Colorate, vii, se pierd în noapte,
Iși dăruiesc infinite șoapte.

Și acum capată viață, perspective
Visează să ajungă vedete.
Să se ascundă și-ele sub pat,
Să-și găsească propria mască.