cântă iemenitul cu strungăreață cântă neîncetat
deși nimeni nu-l ascultă în afară de mine
și de plapuma ce se zbate din când în când deasupra
somnoros
mă prăpușesc din vocea sa ținând de mână barajul ros
de șobolani și de oameni
ne izbim de puțina apă rămasă și de barba lui Ted Berrigan
un ogor alb cu miros de tutun și cu gust de cafea
îi aud strigătul de bucurie
mulțumesc Doamne pentru
perechea de ghete pe care le voi încălța iarna aceasta geroasă
când ajung în apropierea gurii sale îmi șoptește
atingându-mi părul ciufulit cu buzele
în ciment o turturea o turturea în ciment
o tur tu rea
și tace
iar în momentul acela se aprinde lumina peste tot...